Confesiune

Într-una din zilele astea am fost rănită profund de una dintre cele mai bune confidente ale mele. Şi de ce? Ea nu crede în el… Şi poate cel mai tare m-a durut că asta m-a pus pe gânduri

____________
Poate eram prea adâncită în gânduri puerile de copil ce de-abia a aflat ce e sentimentul…Sentimentul? De-abia nutrit  şi-a făcut o gaură mult prea mare în drumul lui de a ajunge în locul acela veşnic cald, prea cunoscut mie de durerea ce mi-o provoca. O gaură, un abis în logică  – ce lovitură precisă! –  ce-a provocat formarea petelor negre ce-mi acoperă vederea… Şi abdomenul mi-e gol ‘, simt doar violente mângâieri de aripi mici şi prăfuite, destul de des, ajungând să nu le mai accord atenţie , dar odată cu asta n-a venit si monotonia obişnuinţei , poate doar obişnuiţa în aceeaş senzaţie înflăcărată acărei intensitate depinde de moment.

Şi deci mă hrănesc cu speranţă şi-odată cu ea înghit tot atâta aer , încercând să umplu golul; mi se pare o delicatesă; ce noroc pe mine să am parte de ea atât de des , mă face să vreau mai mult şi mai mult ! Se pare că-mi ţine de foame dar am slăbit pe o culoare de un ton ţipător. Nu mă-ntrebaţi ce-am măncat, practic m-am îndopat , dacă nu se vede, o simt în sufleţelul meu, s-a făcut aşa de durduliu ! Hrana mi-o consum cu oftaturi, sunt mai dese decât perioadele de ,,mâncare” până primesc următoarea gură de speranţă… sunt înfometată; nu vreau să-mi privesc sufleţelul , căci la stadiul de stafidă de acum îmi repugnă. Lasă. Îl acopăr vederii c-o pătură subţire din vorbele apreciatoare ale altora. Voi crede-ţi că-s înfofolită la căldură. Orbilor ! Tremur ! Şi atunci cu ce m-am satisfăcut data trecută? A! vise…

Şi de când ţine povestea nici nu mai prea beau. Cine are timp de un asemenea lux când încerci să-ţi găseşti o logică trezindu-te din rememorie pe cine ştie unde. Aşa că nu înteleg de unde găseşte trupul mereu resurse să scoată chestile astea calde ce izvoresc din petele negre. Doar îmi strică înfăţişarea şi aşa deplorabilă şi mă face să suspin în terţine neregulate; mă înfometează aşa de repede!

Aberaţii…!

Şi mă tăvăleam în aceeaş euforie patetică… un timp îndelungat; atunci când ea a spus că el nu va venii ,aria vizuală mi s-a îngustat iar petele negre s-au spart în cioburi mari, scoţând un sunet ascuţit la întâlnirea cu solul. Surprinsă că văd , a trebuit să închid ochii în încercarea de a oprii înţepătura ce-mi ardea globii. Un minut de respiro… Ce-a spus?…cum…de ce? Cum a putut să rostească aşa ceva şi mai presus , tot acest timp credea aşa? Ca şi cum toată credinţa ţi s-ar nărui într-o secundă, nefericită încerc să-mi rostesc rugăciunea înainte de-a murii, îmi dau seama că nu mai am cui să i-o adresez , în cine să cred; şi las mâinile jos , deznădăjduită. Acum văd…ridic privirea , un perete alb contopit în zgomotul nesimfonic din jur. Am judecată, acum realizez căte oportunităţi se întrezăresc într-un stil flamboiant* , characteristic prin bolţi de ogive , arcele pierzându-se direct în stâlpul logic fără a se sprjini pe vre-un capitel. Sunt atăţia peşti în lac ! Dar caracteristicile de dinainte vin să mă mustre- acum  , să ajung să mă întreb înnebunită ,, Cum de mă găndesc la aşa ceva? “ sau ,,Cine mi-a permis asta?” dar le înlătur printr-un simplu gest schiţat de suflu spunându-mi  ,,A trecut .”, din păcate cealaltă parte persistă să-mi transmită  a ei agonie lucru ce pe mine cea de acum mă enervează…

A durat câteva minute , până când vechea eu a revenit si am fost dezgustată de persoana mea că am putut avea asemenea gânduri. Şi să vină altul* să-mi zică că cu sigurantă voi găsi pe cineva de care mă voi simţii mult mai atrasă, deja mă doare , să mi se spună că asta e Realitatea… Nu. Eu îl vreau pe el pentru mine , pentru totdeauna , si factorul ,,plictiseală” nu are cum să apară aici şi totuşi asta ar fi de zeci de ori mai posibil decât să mă simt atrasă de alt cineva  mai tare , asta nu se poate întâmpla … Dar totul încă depinde de el , şi să-şi închidă ochii nu-i pot cere , nu-i pot cere nici să-şi împartă patul doar cu mine de acum încolo , deşi as vrea al dracului de tare s-o pot face, nu pot. Dar dacă nu sunteţi  de accord cu aberaţiile mele , nu veniţi să-mi spuneţi de de realitatea voastră căci nu am nevoie. Nu vreau să trec prin acelas ritual din nou. Lăsaţi-mă-n pace. Acum mă duc să caut ceva cu ce să pot să sterg apa sărată ce-mi curge pe obraji.

————————

flamboiantă – arhitectură-specific stilului gotic , restul explicaţiei găsindu-se în text

altul – persoana cea mai apropiată de el ,cunoscută mie

Ţi-o dedic ţie. Ai zis că găsesţi normalitatea. Caut-o. Şi simt nevoia să-i multumesc lui Vlad ; pe tine te ştiu că crezi într-ale mele cel mai sincer şi tu ţi la mine exact aşa cum sunt , lucrul ăsta fiind uşurat de faptul că nu cerem mai mult unul de la celălat.

Paganini- cunoscut de diavol drept băiatul rău-latino-lover ; lucrul ce înnebunea femeile.

Inocenţa, iluzia timpului

Da ….inocenţa. Inocenţa e o iluzie a timpului. Să mă gândesc… eu cum am pierdut-o…?
………………………………..
Cada e aproape plină până la jumătate. E bine. Opresc apa si suflu la suprafaţa acesteia şi-i dau voie aburului care se ridică uşor să-mi mângâie faţa. Afară cântă ploaia în ropote. Las prosopul să-mi alunece pe piele, descoperindu-mi trupul. Întind piciorul drept până atinge apa. E fierbinte, dar n-am avut nici un reflex să-l trag înapoi. Îmi reiau echilibrul pe gresie. Înfăşor iar prosopul în jurul pieptului şi încep să dansez în micul spaţiu din baie, buclele fâlfâindu-mi în aburi. Să-mi amintesc paşii de la balet şi să începem…!
Ultima extensie…înţepenesc cu piciorul suspendat în aer şi îmi întorc privirea spre apă. Pare în regulă. Arunc prosopul cât colo şi pe bună dreptate m-aş arunca. Dar precauţie. Primul deget, al doilea…Frige,da, doare,dar nu aveam de gând să ies, închid ochii şi las apa să mă învăluie în a sa căldură. E un sentiment groaznic să simţi lichidul cum îţi intră în toate crăpăturile. Mă ridic în şezut şi-mi strâng picioarele la piept, iar umerii albi îmi sunt atinşi de un vânt rece.
Acum să mă gândesc, cum s-a pierdut?

Dragul de el
-Haide ! Nu o să ne prindă!
-Cum să nu?
-Păi închidem uşa.
-Dar ei sunt doar de cealaltă parte a peretelui…pot oricând să …
-Of…hai..
-Bine dar tu primul!
Aşa şi făcu băieţelul ,nici eu nu eram mai mare de 9 ani. În câteva secunde i-am văzut hainele cum zboară. Pielea creolă şi părul lui brunet , tocmai verişorul meu, era atât de drăguţ!
-Rândul tău !
-Dar bunica ne-a lăsat în pat să dormim, mi-e frică că o să ne prindă…
-Of…doamne…hai că nu te prinde.Rezolv eu.
Se puse în pat şi se acoperii cu plapuma groasă până-n gât. Am oftat. M-am pus şi eu la adăpostul plapumei şi am scăpat de orice urmă de material de pe corp. Ne-am întors unul spre altul şi ne-am zâmbit.
Gata! Doare prea tare amintirea asta ! Îmi şterg obrazul şi mă gândesc dacă sunt lacrimile cele care îl acoperă sau doar m-am udat.Nu mai vreau…nu vreau să retrăiesc sentimentele acacelea oribile.
De fiecare dată când auzeam o mişcare ne prefăceam că am adormit îmbrăţişaţi ca 2 copii inocenţi.Nu mai ştiu ce-am făcut. Nu ştiam noi prea multe la vârsta aceea, dar ţin minte la fel de bine cum ştiu fiecare colţişor al casei ăleia , ştiu că s-a creeat puţină căldură în trupurile noastre mici , chiar dacă nu ştiam ce facem. Se deschide uşa. Noi închidem ochii şi zâmbim, suntem inocenţi, nu ne vedeţi ? Paşii apăsaţi se îndreaptă pînă la pat ; printre gene am zărit-o. Eu eram la marginea patului , ea atinge plapuma şi cu o zvâcnitură o ridică-n aer…Gata nu mai pot. De data asta ştiu că sunt lacrimi. Ţin minte…am fost bătuţi violent. Puteam să zic oare că e vina lui ? Deşi chiar şi atunci asta încercam să ţip printre lacrimile si loviturile de atunci.Bine, şterg totul şi mă afund , îmi strâng tot mai tare genunchii.

Omul negru

 
-Dezbracă-te…ce şoaptă tandră.
Nici nu clipesc. Te uiţi parcă cu dezamăgire şi uimire. Chiar şi acum îmi amintesc ochii tăi negri, îi văd adesea în coşmarurile mele.
-Haide ,fă-o ! Vreau doar să mă uit, şti doar , nu te ating de data asta ,promit, dar fă-o ca întotdeauna , pune-te in patru labe,haide…
Încercai să fi mai convingător? Nu! De data asta nu o mai fac! Nu mai pot…Am şi uitat câţi ani am. Te apropii şi tragi uşor de bluziţa mea înflorată moment în care eu am cedat nervos , poate pentru prima dată şi ţip , muşchii acţionează fără voia mea şi o iau orbeşte în faţă , alerg simţind durerea dar am clacat şi nu mai e cale de întoarcere.

 
Retrezită la realitatea apei… mă culc până capul îmi atinge fundul căzii şi îmi pun picioarele pe perete. Îmi priveam mijlocul…părea neatins , la fel ca restul pielii mele , şi mi-aş fi dorit să fie aşa , părea locul potrivit unde cineva îşi putea sprijini mâinile…Şi flash-back! Da…văd…. mâinile lui mari care se prinseră cu putere de şoldurile mele înguste , şi mă trăgeau şi împingeau cu putere spre el , în sus şi-n jos , eu fiindu-i deasupra.Eu nu conteneam cu ţipatul ,iar el cu zâmbitul… Mi-a luat multă vreme să-i uit atingerea,pielea lui unsuroasă.
Îmi bag mâna în gură şi închid iar ochii.

Primul
Treisprezece ani. Totuşi am supravieţuit până acum. Dacă ţin bine minte azi după şcoală trebuie să mă duc cu Diana până în Thailanda. Doamne, iubeam locul ăla, aici cred că am tras prima dată din narghilea. Trec orele şi iată-ne în faţa localului… Who the hell are them?
-Bună , eu sunt Cristi , îmi pare bine de cunoşţinţă! Ce zâmbet drăguţ avea….
-Eme…încântată! I-am zis încercând să-i  răspund la zâmbet.
Înăuntru Diana se lingea cu Cris. Avea nevoie de mine ca să nu fie singură cu doi ? Încerc să-mi concentrez atenţia la altceva . Au la dracu! Cristi era pe jumătate peste mine. “Bine, să-nţeleg că aşa trebuie să fie”.
-Diana,ăsta mă omoară, hai ajută-mă!
-Păi du-te tu mai încolo şi o să vezi că stai mai comod.
Bine aşa să fie…El s-a pus lângă mine pe canapeua mare roşie şi şi-a pus braţul peste umărul meu începând să-mi ciupească obrazul drept.
-Ce obrăjori ai !Am zâmbit fără să vreau auzindu-i vorbele şi mi-am lăsat capul pe umărul lui. Diana pentru prima data îmi acordă atenţie şi ridică privirea mirată încercând să se stăpânească din râs , şi eu la fel.
Bine s-a terminat distracţia , să plecăm. Cristi se ridică şi zice:
-Of trebuie să pleci ? Nu pleca! Hai îmbrăţişează-mă.
-Minoră proastă…mi-am zis eu parcă încercând să-i completez gândurile de atunci…
Mai târziu pe internet…

-Păi tu nu poţi să-mi oferi prea multe…eşti virgină, sau… poţi…..? -Păi…

Gata …deja mă enervează să mă gândescla prostia asta, se întâmpla în fiecare zi la fel pe atunci…Trebuia să fie după gratii pentru corupţie.După aceea am aflat de la Diana că tipul de 18 ani mă ţinea doar pentru că încerca să se culce cu cineva , şi pentru că nu avea alta mai bună…Mica mea inimă…din reflex întind mâna spre piept să-mi alin suferinţa.Atunci am fost prima dată îndrăgostită…nu ştiu , nu l-am iubit , dar a fost prima pasiune. Un singur lucru ştiu că nu o să uit niciodată , urma lăsată pe obraz după ce m-a muşcat,o după-masă în care “ne-am jucat” ,în acelasi local, în faţa unui chelner care se uita stupefiat , la mine , care-mi intrasem puţin cam mult în rol şi se putea crede că-n secunda următoare vom fi în baie scoţând niste sunete…chiar atât de proastă n-am fost. Mereu mâinile lui căutau ceva în sutienul meu…Apoi mai am să-i şi mulţumesc, tipul m-a învăţat prima dată să sărut , se poate spune c-am învăţat de la un expert. Să punem punct aici. Mă ridic şi dau drumul apei să curgă pe mine. Pletele îmi ajungeau până peste sâni si priveam cum se încreţesc sub presiunea apei…

Bătrânelul

-Mă scuzi.Câţi ani ai fetiţo?
-Treisprezece. I-am zâmbit, mi se părea ciudat , dar am zis că nu păţesc nimic dacă îi spun unui domn în vârstă cîţi ani am. Am observant de departe că de cînd m-a zărit m-a ţinut în privire.
-Şaişpe?
-Nu.Treişpe.
-Unde stai?
-În apropiere… şi asta a fost prea mult spus , stăteam chiar după colţ.
-Ştii eu îmi caut o prietenă…Nu ştii pe cineva pe aici?
-Nu …încercam să-mi păstrez zâmbetul deşi ştiam că se agravează lucrurile…
-Ştii , eu …bla bla bla…am refuzat să-l mai ascult căutam o metodă de scăpare , să plec cât mai repede…Apoi domnul a reuşit să-mi capteze atenţia.
-Îţi dau un milion pe oră. N-am zis nimic. Stăteam şi mă gândeam dacă chiar am auzit bine.
-Ei ….ce zici ?
-Nu , îmi pare rău…şi m-am întors stăpânindu-mi sângele să nu o iau la fugă. Dar lacrimile nu le puteam ţine. Îi simţiam privirea ca un sloi care mă urmărea. Mă gândeam înnebunită oare de ce? Nu eram îmbrăcată prea decent vârstei mele , ba de loc! Dar să mă ia drept târfă în căutare de bani prin cartierele îndepărtate. Când am ajuns acasă încă plângeam isteric şi m- am dus glonţ în cameră , am deschis dulapurile şi am tăvălit toate hainele pe jos , ţipam şi le aruncam peste tot …. Am hotărât să arunc cam jumătate din ele…nu suportam ideea asta , nu după tot ce mi s-a mai întâmplat.

Urmări

Da…poate datorită acestor lucruri am ajuns să mă port cu toţi ceilalţi ca şi cu nişte căţeluşi.Nici măcar culoarea zgardei nu o puteau alege. Nu ştiu de câte ori era să fiu violată de atunci(câte nopţi oribile) dar mi-am păstrat aceiasi ochi de copil. De acum puteam să joc inocenţa şi să mă creadă oricine , dacă mă şi puneam să miaun oricine zicea că sunt o pisicuţă şi vroia să mă mângâie, păcat că muşc. Am zâmbit strident gândindu-mă la toate astea. Dacă ţin bine minte , cel de care am abuzat cel mai tare a fost…
-Kari! Ştii că nu te iubesc, hai du-mă-n spate!
-Bine , dacă mă pupi.
-Bine te pup. Şi-mi lipesc buzele de obrazul lui pentru o secundă
-Dar nu aşa !
-Ai zis să te pup, hai du-mă! Nu sunt grea.
Era simpatic băiatul ăsta..Creţ,inalt,un portofel gros(n-aş fi crezut că voi gândi aşa vreodată, dar dacă tot profităm…).Dădea din coadă şi lătra vesel, ca toţi ceilalţi, şi ştiam să-l fac să tânjească să mă lingă pe faţă. Nu-l iubeam, nici măcar nu-l plăceam , nici nu i-am spus-o vreodată ca-ş face-o, dar el nu renunţa , voia să audă acele două cuvinte…Păcat că i-am subestimat impulsurile… Mansardă, numai saltele pe jos. Eu în mijloc undeva , pe jumătate dezbrăcată cu el deasupra mea. Dacă mai exersa puţin chiar i-ar putea ieşi french-uri satisfăcătoare,în asta eram prinsă când am observant că el îmi ţinea ambele mâini într-una din a sa şi nu lăsa strânsoarea. Se opreşte , se uită rugător şi zice:
-Te-aş viola…Dar nu fac , pentru că te iubesc…. Nu am avut timp să fiu şocată, el continuă ceea ce începuse.După ce mi-am terminat “treaba” l-am sfătuit să nu iasă din casă dacă nu vrea ca lumea să-l intrebe de ce îi stau pantalonii aşa de rid… dar dacă căţelul nu ascultă suportă consecinţele. Ei , dar pe mine m-a distrat reacţia oamenilor, mai ales a tatălui său care pur şi simplu mi-a aruncat un zâmbet la fel şi prietenii noştri care stiau că am stat puţin cam mult sus.
Mă rog…treburile s-au cam agravat şi ţin minte în ce încurcătură am fost când îmi declara online dragoste eternă si lacrimi şi prostii din astea, noroc că nu stăm în acelaşi oraş. I-am zis de la început că va fi doar o “aventură”, cred că am fost o experienţă interesantă pentru el…o să mă uite , şi o să abordeze următoarele fete cu tot ce a învăţat de la mine, îmi permit să fiu mândră că eu l-am format şi nu mai e un molâu, nu va mai fi căţelul nimănui, a fost doar odată al meu şi l-am eliberat din zgardă… Ciudat , că dacă cu toţi a fost cam aşa… a apărut el…ştiu că-i aparţin ..asta nu se va schimba, acum ţine poate de prea mult ca să am îndoieli cum că ar fi o glumă, dar n-am puterea să-l ating şi să-i desprind din priviri sentimentele. Nici nu pot să-i leg o drăguţă zgardă, dar nici el nu mă are la mână , încă n-am uitat cum se muşcă.
Mă gândesc ce fac acum? Am ajuns să pozez…ţin minte vorbele meneger-ului…
“-Cine nu şi-ar dorii o minoră cu forme în pat?”am ştiut de atunci că nu e de treabă,şi acum i-aş scoate ochii cu plăcere…
Mă înfăşor în prosop şi fug în cealaltă cameră unde mă aşteptau Răzvan şi Vlad. De fapt nu erau acolo , dar aşa îmi plăcea să cred, comunicam cu ei prin monitorul de pe birou şi m-am aşezat imediat la el , aşa udă cum eram. Eu lipsisem aproximativ o oră, ei discutau despre fantezii……                  
P.S. am rămas cu sechele, încă sper că timpul le va şterge…

Aşa cum ziceam , îi este dedicată lui Costel…şi desigur voua , dragii mei ….Nu trebuie să dau explicaţii , îmi cer doar scuze că e atât de lungă.