Într-una din zilele astea am fost rănită profund de una dintre cele mai bune confidente ale mele. Şi de ce? Ea nu crede în el… Şi poate cel mai tare m-a durut că asta m-a pus pe gânduri
____________
Poate eram prea adâncită în gânduri puerile de copil ce de-abia a aflat ce e sentimentul…Sentimentul? De-abia nutrit şi-a făcut o gaură mult prea mare în drumul lui de a ajunge în locul acela veşnic cald, prea cunoscut mie de durerea ce mi-o provoca. O gaură, un abis în logică – ce lovitură precisă! – ce-a provocat formarea petelor negre ce-mi acoperă vederea… Şi abdomenul mi-e gol ‘, simt doar violente mângâieri de aripi mici şi prăfuite, destul de des, ajungând să nu le mai accord atenţie , dar odată cu asta n-a venit si monotonia obişnuinţei , poate doar obişnuiţa în aceeaş senzaţie înflăcărată acărei intensitate depinde de moment.
Şi deci mă hrănesc cu speranţă şi-odată cu ea înghit tot atâta aer , încercând să umplu golul; mi se pare o delicatesă; ce noroc pe mine să am parte de ea atât de des , mă face să vreau mai mult şi mai mult ! Se pare că-mi ţine de foame dar am slăbit pe o culoare de un ton ţipător. Nu mă-ntrebaţi ce-am măncat, practic m-am îndopat , dacă nu se vede, o simt în sufleţelul meu, s-a făcut aşa de durduliu ! Hrana mi-o consum cu oftaturi, sunt mai dese decât perioadele de ,,mâncare” până primesc următoarea gură de speranţă… sunt înfometată; nu vreau să-mi privesc sufleţelul , căci la stadiul de stafidă de acum îmi repugnă. Lasă. Îl acopăr vederii c-o pătură subţire din vorbele apreciatoare ale altora. Voi crede-ţi că-s înfofolită la căldură. Orbilor ! Tremur ! Şi atunci cu ce m-am satisfăcut data trecută? A! vise…
Şi de când ţine povestea nici nu mai prea beau. Cine are timp de un asemenea lux când încerci să-ţi găseşti o logică trezindu-te din rememorie pe cine ştie unde. Aşa că nu înteleg de unde găseşte trupul mereu resurse să scoată chestile astea calde ce izvoresc din petele negre. Doar îmi strică înfăţişarea şi aşa deplorabilă şi mă face să suspin în terţine neregulate; mă înfometează aşa de repede!
Aberaţii…!
Şi mă tăvăleam în aceeaş euforie patetică… un timp îndelungat; atunci când ea a spus că el nu va venii ,aria vizuală mi s-a îngustat iar petele negre s-au spart în cioburi mari, scoţând un sunet ascuţit la întâlnirea cu solul. Surprinsă că văd , a trebuit să închid ochii în încercarea de a oprii înţepătura ce-mi ardea globii. Un minut de respiro… Ce-a spus?…cum…de ce? Cum a putut să rostească aşa ceva şi mai presus , tot acest timp credea aşa? Ca şi cum toată credinţa ţi s-ar nărui într-o secundă, nefericită încerc să-mi rostesc rugăciunea înainte de-a murii, îmi dau seama că nu mai am cui să i-o adresez , în cine să cred; şi las mâinile jos , deznădăjduită. Acum văd…ridic privirea , un perete alb contopit în zgomotul nesimfonic din jur. Am judecată, acum realizez căte oportunităţi se întrezăresc într-un stil flamboiant* , characteristic prin bolţi de ogive , arcele pierzându-se direct în stâlpul logic fără a se sprjini pe vre-un capitel. Sunt atăţia peşti în lac ! Dar caracteristicile de dinainte vin să mă mustre- acum , să ajung să mă întreb înnebunită ,, Cum de mă găndesc la aşa ceva? “ sau ,,Cine mi-a permis asta?” dar le înlătur printr-un simplu gest schiţat de suflu spunându-mi ,,A trecut .”, din păcate cealaltă parte persistă să-mi transmită a ei agonie lucru ce pe mine cea de acum mă enervează…
A durat câteva minute , până când vechea eu a revenit si am fost dezgustată de persoana mea că am putut avea asemenea gânduri. Şi să vină altul* să-mi zică că cu sigurantă voi găsi pe cineva de care mă voi simţii mult mai atrasă, deja mă doare , să mi se spună că asta e Realitatea… Nu. Eu îl vreau pe el pentru mine , pentru totdeauna , si factorul ,,plictiseală” nu are cum să apară aici şi totuşi asta ar fi de zeci de ori mai posibil decât să mă simt atrasă de alt cineva mai tare , asta nu se poate întâmpla … Dar totul încă depinde de el , şi să-şi închidă ochii nu-i pot cere , nu-i pot cere nici să-şi împartă patul doar cu mine de acum încolo , deşi as vrea al dracului de tare s-o pot face, nu pot. Dar dacă nu sunteţi de accord cu aberaţiile mele , nu veniţi să-mi spuneţi de de realitatea voastră căci nu am nevoie. Nu vreau să trec prin acelas ritual din nou. Lăsaţi-mă-n pace. Acum mă duc să caut ceva cu ce să pot să sterg apa sărată ce-mi curge pe obraji.
————————
flamboiantă – arhitectură-specific stilului gotic , restul explicaţiei găsindu-se în text
altul – persoana cea mai apropiată de el ,cunoscută mie
Ţi-o dedic ţie. Ai zis că găsesţi normalitatea. Caut-o. Şi simt nevoia să-i multumesc lui Vlad ; pe tine te ştiu că crezi într-ale mele cel mai sincer şi tu ţi la mine exact aşa cum sunt , lucrul ăsta fiind uşurat de faptul că nu cerem mai mult unul de la celălat.
Paganini- cunoscut de diavol drept băiatul rău-latino-lover ; lucrul ce înnebunea femeile.


Recent comments